Există cu mult mai multe dispute legate de acest subiect în comparație cu numărul disputelor ce vizează gustul orezului japonez și al bucatelor din pește. Unele localuri le dau denumirea de sushi și sashimi, în timp ce altele le numesc susi și sasimi. Ei bine și până la urmă cum este corect și de unde provine o astfel de discrepanță?

Disputa a apărut atunci când a luat start scrierea cuvintelor japoneze cu litere latine sau, mai degrabă, din cauza diferitelor abordări ale „romanizării” a acestei limbi. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea în Japonia, procesul de europenizare a avut loc în întreaga țară, datorită acestui fapt, a devenit necesar implementarea grafiei latine în scrierea cuvintelor japoneze. Primul sistem de înregistrare a fost dezvoltat de medicul american – James Hepburn, care a încercat să transpună pronunțarea cuvintelor în limba japoneză pe cât se poate de aproape în scrierea acestora pe pagină. În special, Hepburn a sugerat scrierea cuvintelor Fuji și susi ca Fuji și sushi.

Sistemul său a fost folosit pe larg în Japonia și a obținut statutul de „standard”. Cu toate acestea, în curând acest sistem a fost criticat într-un mod destul de dur, după ce a fost dezvoltat un sistem unic de scriere. Aikitsu Tanakadate a fondat „Societatea pentru romanizarea alfabetului japonez”. În opinia sa, cuvintele Fuji și sushi ar trebui indicate în forma scrisă ca Fuzi și susi.

Excelentul savant japonez rus Evgeny Dmitrievich Polivanov a oferit propria versiune de citire a cuvintelor. La începutul secolului trecut, el a dezvoltat reguli speciale pentru scrierea cuvintelor japoneze prin intermediul alfabetului chirilic.

Potrivit lui Polivanov, sushi ar trebui să fie scris și pronunțat ca sushi. Takeshi Kitano nu este Takeshi Kitano deloc. Cu toate acestea, multe cuvinte japoneze au ajuns în vocabularul limbilor intermediare, ca exemplu – engleza sau portugheza. Drept consecință, cuvintele au fost înregistrate și ulterior pronunțate reieșind din regulile ortografice și fonetice ale limbii în cauză. Prin urmare, multe cuvinte sunt pronunțate prin prisma ortografiei alfabetului latin, ce generează pronunțarea cu ajutorul diftongului „sh” sau mai degrabă „sh” mai ascuțint a cuvintelor sushi, sashimi.

Ghimbirul marinat se prepară din rădăcina ce poartă același nume. Rădăcina este compusă din ”noduri” cu mici ramuri ce persistă prin părți. Ghimbirul marinat poate fi servit sub forma unor petale subțiri de culoare roză și poate fi adăugat la o varietate întreagă de bucate, în special la cele ce sunt servite de către locuitorii Asiei. Japonezii sunt siguri că rădăcina de ghimbir conține o serie întreagă de caracteristici benefice și îi atribuie un statut special în tratarea diferitor maladii.

Pentru cei care consideră că ghimbirul este o mirodenie destinată bucatelor pur asiatice – greșesc amarnic. Strămoșii noștri foloseau pe larg această rădăcină la prepararea recetelor sale. Ceaiul din ghimbir, spre exemplu era destul de popular în Rusia. Iar unele dulciuri tradiționale, își datorează existența anume ghimbirului. Turta dulce – această însăși la gust este una destul de picantă, acest gust specific tartei este conferit de ghimbir. 

Ei bine, părerea noastră referitor la această rădăcină se formează de sinestătător, la moment noi vă propunem o analiză a avantajelor și a dezavantajelor a ghimbirului marinat.

Care totuși sunt avantajele ghimbirului?

Rădăcina ghimbirului conține o serie întreagă de microelemente benefice, a uleiurilor speciale, a aminoacizilor și a vitaminelor grupei A, B și C, fapt ce este cu siguranță foarte și foarte plauzibil. Acest set de vitamine nu dispare chiar și la prepararea termică sau la adăugarea zahărului. Procesul de marinare la fel nu influențează caracteristicile sale benefice.

În bucătăria japoneză în componența mai multor bucate sunt incluse fructele de mare ce sunt în stare crudă. Ei bine, în peștele crud, la sigur putem găsi tot soiul de surprize. Și aici ghimbirului marinat i se atribuie un rol de protector al organismului. Acesta nu permite bacteriilor patogene să pătrundă în organism. Și anume din acest motiv ghimbirul este foarte îndrăgit de amatorii bucatelor asiatice. Aici, lista avantajelor nu se termină.

Ghimbirul are un impact pozitiv asupra întregului sistem digestiv, acesta stimulează digestia la nivel de stomac și ajută intestinul gros să ”lucreze” și mai efectiv. La fel ghimbirul diminuează inflamațiile la nivel bucal și la sigur împrospătează respirația.

Oare merită să menționăm că ghimbirul marinat oferă un grad sporit de tonifiere și are un impact pozitiv la nivel de creier și ajută să mențină mușchii în formă? Acesta revigorează, diminuează durerile de cap și oferă energie. Ghimbirul marinat este recomandat atât lucrătorilor ce activează în domeniul ce presupune implicarea abilităților mintale, cât și celor care depun zilnic efort fizic.

Inima și capilarele la fel obțin avantaje în urma consumului a acestei rădăcini sub orice formă. Ghimbirul elimină colesterolul și creează impedimente la formarea chegurilor de sânge. Ghimbirul conține un grad sporit de magneziu și potasiu, prin intermediul acestor elemente pereții vaselor sangvine se întăresc și îmbunătățesc funcționarea miocardului.

Consumul ghimbirului este benefic atât pentru femei, cât și pentru bărbați, în special celor care planifică conceperea copiilor. Acesta luptă eficient cu stresul și chiar ajută la combaterea bronșitei cronice și a astmei. 

Cine trebuie să se abțină de la consumul ghimbirului?

În pofida faptului că lista caracteristicilor a ghimbirului este destul de impunătoare, această rădăcină nu trebuie să fie consumată în exces și presupune și o listă de contraindicații.

Ulcerul la stomac și la nivel de intestine, ciroza, atacul de cord și atacul cerebral, tensiunea ridicată aceste maladii sunt incompatibile cu consumul de ghimbir. Situația este similară și cu femeile însărcinate. Copiilor mai mici de trei ani, ghimbirul este categoric contraindicat spre consum, căci stomacurile copiilor încă nu sunt capabile să digere o astfel de gustare.

Modul de marinare a ghimbirului ce poate fi aplicat chiar de acasă

E cu mult mai simplu să vizitați magazinul, să procurați ghimbirul în marinada potrivită și să-l consumați în cantități limitate. Însă, acesta poate fi preparat și de acasă. Procesul de preparare este destul de simplu. În special e destul de ușor să găsești o recetă potrivită de marinare a ghimbirului.

Ingredientele necesare:

300-400 grame de ghimbir proaspăt;

o lingură mică de sare

zahăr – o lingură și jumătate;

oțet de orez – nu mai mult de 100 ml

Curățim ghimbirul de coajă cu ajutorul cuțitului și feliem ghimbirul pe cât se poate de subțire. Pe cât acestea sunt mai subțiri, pe atât se primesc mai delicioase.

Plasăm toate feliile într-o tavă specială, adăugăm sarea și amestecăm. Lăsăm ghimbirul și sarea să interacționeze timp de o oră. Între timp, preparăm marinada. Turnăm oțetul într-un castron special, adugăm zahărul și treptat încălzim totul la foc. Amestecați conținutul castronului fără pauze.

Odată ce marinada a început să fiarbă, o lăsăm de o parte, debarasăm ghimbirul de apa acumulată și îl plasăm într-un vas, preferabil din sticlă sau din ceramică, acoperim cu un capac ce trebuie să se închidă bine.

Vărsăm marinada peste ghimbir și lăsăm vasul pe masă. După ce ghimbirul în vas va răci, după un interval de timp anumit, puteți să-l plasați pe raftul frigiderului. 

Culoarea roză a ghimbirului marinat apare după o perioadă. Pentru ca această culoare să fie și mai intensă puteți adăuga în vas câteva felii de sfeclă sau sucul acesteia. În acest caz ghimbirul va obține o culoare stridentă. E cert faptul că aceste manipulații nu oferă rădăcinii nici un avantaj, însă nu diminuează și din avantaje.

Aceasta nu este unica recetă a ghimbirului marinat. Recete sunt multe însă tehnologia nu diferă în mod esențial. Conform unelor recete, nu e de ajuns să adăugați oțetul cu zahăr abia scos de pe foc ci să lăsați totul să fiarbă timp de 30 de minute. 

Nu are importanță pentru ce metodă ați optat, cert e faptul că peste 8 ore, ghimbirul va fi gata de consum. Acesta poate fi păstrat în frigider pe o perioadă îndelungată de timp – începând cu 4 luni și mai mult. Astfel, marinează-l acasă, cât nu te lasă inspirația.

Ține cont de limite

Ghimbirul marinat poate fi consumat în cantități mici. 100 grame pe zi este suficient pentru a obține doza zilnică de calciu, fosfor, magneziu și fier. Ce ține de calorii, 100 grame se echivalează cu 51 de calorii. Pentru un om matur, această cantitate este tocmai potrivită. Poate fi consumat de sinestătător sau adăugat la bucate cu carne sau pește – totul potrivit preferințelor dvs.

Istoria Wasabi ca ingredient pentru condimentele cu același nume a început cu mai bine de șapte sute de ani în urmă. Locuitorii provinciei Suzuoka au oferit o rădăcină de hrean ce creștea pe muntele Fujiyama drept cadou pentru viitorul lor conducător militar. Potrivit legendei, el a apreciat oferta și a venit cu ideea de a folosi wasabi ca bază pentru sosuri. Curând noul condiment a devenit popular nu doar în această provincie, ci și în întreaga țară.

Original sau fals?

În ciuda popularității acestei culturi, este destul de deficil să o crești. Wasabi, ca reprezentant al florei, este destul de capricios. Crește la temperaturi ciprinse între  10 și 17 grade, ba chiar și micile abateri de la această normă pot distruge întreaga cultură. Pentru a obține wasabi conform tuturor rigorilor, acesta trebuie să fie sădit și cultivat în zonele montane în apropierea apelor reci. Pe parcursul anului, rădăcina crește cu doar 3 cm și pentru a obține cantitatea necesară pentru prepararea sosului wasabi, este nevoie de o perioadă de la trei până la patru ani. Evident, o astfel de plantă ce a fost cultivată în conformitate cu toate canoanele este destul de scumpă.

Odată ce planta capătă o popularitate din ce în ce mai mare, unii grădinari încearcă să o crească în grădină. Experții sunt siguri că rădăcina obținută în acest fel nu este capabilă să transmită întregul gust al adevăratului wasabi Japonez. Condimentul creat din hreanul de grădină nu este autentic, ci doar mai accesibil și nu este inferior omologului său montan în conținutul de oligoelemente utile. 

La moment, wasabi nu este considerat drept un adaos exotic, el este îndrăgit de persoanele din zona noastră teritorială și a ocupat un loc deosebit în cultura alimentară. Rădăcinele picante a acestuia sunt adesea comparate cu muștarul. Pentru a prepara sosul, trebuie să-l roadeți pe o răzătoare fină atât timp cât ulterior sosul va fi pregătit. Restul rădăcinii este învelit în polietilenă și este lăsat în frigider. Termenul de valabilitate este limitat la o lună.

Mai multe restaurante din afara Japoniei, servesc clienții cu sos de hrean numit daikon în loc de wasabi. Pentru a oferi acestuia culoarea necesară, se adaugă colorant alimentar, iar pentru ca acesta să fie iute, mai este adăugat și praful de muștar. Ca sos pentru felurile de mâncare, un astfel de wasabi este destul de ok, însă diferă esențial de condimentele originale și este departe de același gust și miros.

Cum consumăm wasabi corect

Pasta Wasabi în bucătăria estică este prezentă în aproape toate felurile de mâncare. Aceasta este consumată – atât în forma sa pură, cât și amestecată cu sos de soia. După servire, nu este permisă amestecarea suplimentară. Destul de des în sushi baruri și restaurante din Europa, America și Rusia, puteți observa că wasabi este adăugat într-un tacâm cu sos de soia înainte ca rolurile să fie înmuiate în acesta. Conform standardelor etichetei japoneze, este strict interzis să faceți acest lucru. Sosul își pierde estetica și devine similar cu supa și aspectul său exterior nu este tocmai bun. Conform rețetei japoneze originale, toate felurile de mâncare ce conțin orez deja posedă wasabi în cantitate suficientă.

În ultimii ani, acest postulat a început să se destrame. Acum, nu doar europenii nu respectă această regulă amestecând aceste două sosuri împreună, ci și reprezentanții Asiei de Est. Cu toate acestea, în patria wasabi, nu este de dorit să faceți acest lucru. Bucătarul a încercat să creeze felul de mâncare, să-și dedice sufletul și abilitățile, să prepare toate ingredientele necesare și tot ceea ce se cere de la consumator,e să savureze mâncarea preparată și să simtă cu papilele gustative întreaga multitudine de gusturi. Amestecarea sosurilor și „aromelor” demonstrează lipsa de respect față de maestru. În restaurantele tradiționale japoneze, vizitatorul poate fi rugat să părăsească restaurantul pentru un astfel de comportament. În pofida aspectului său exterior destul de simplist, wasabi, ca și orice locuitor a Japoniei, merită o atârnare individuală.

Este util și de neînlocuit?

Proprietățile utile ale wasabi-ului, sunt cu adevărat unice. Datorită izotiocianaților, rădăcina are un efect antibacterian asupra organismului și luptă eficient cu bacteriile patogene.

Wasabi este un antidot excelent ce neutralizează intoxicația alimentară. Pentru aceste proprietăți, wasabi a devenit o componentă obligatorie a bucatelor din pește proaspăt, astfel minimizând posibilele consecințe negative de la consumarea acestuia. Wasabi acționează rapid, practic imediat. Datorită activității anticoagulantelor, wasabi îmbunătățește fluxul sanguin, ceea ce reduce riscul formării cheagurilor de sânge. Această proprietate a wasabi este de neprețuită în tratamentul consecințelor unui atac de cord.

Datorită aromei sale specifice, wasabi este indicat pentru lupta cu bolile sinusurilor nazale, curățând nazofaringe și facilitând respirația. Pentru astmatici și cei care suferă de anemie, această rădăcină este, de asemenea, curativă. Wasabi este creditat cu o altă proprietate utilă – capacitatea de a rezista dezvoltării celulelor canceroase. Rădăcina are un efect deprimant asupra formărilor maligne existente și nu le permite să crească, formând altele noi. O astfel de proprietate valoroasă a wasabi se datorează glutationului puternic ce are rol de antioxidant.

Provoacă daune și reprezintă pericol pentru sănătate?

Ca și majoritatea felurilor de mâncare, wasabi nu este lipsit de dezavantaje. Abuzul acestui condiment poate provoca o creștere a tensiunii arteriale, persoanele cu hipertensiune trebuie să ia în considerare acest efect și să se limiteze la utilizarea acestuia. În cazul unor astfel de boli ca: hepatita, colecistita, pancreatita, ulcerul gastric și tulburările intestinale, este interzis consumul bucatelor picante, astfel încât cantitatea de wasabi consumată trebuie să fie redusă la minim. În caz contrar, prejudiciul poate depăși beneficiul dorit.

Ce reprezintă sushi și cu ce pot fi servite

Diferența esențială între sushi și rulouri constă în faptul că sushi se prepară pe bază de orez și fructe de mare. Fiecare cu gusturile sale – crevete, pește sau udon. Totul arată pe cât se poate de simplist: orezului i se oferă forma unui oval, iar deasupra sunt amplasate feliile de pește. Uneori, ”construcția” dată mai este asamblată și cu felii de alge.

Este cazul să menționăm că acest tip de sushi diferă cardinal de cele ce sunt servite în Rusia, Europa sau America. În rețeta originală, mai e adăugat și peștele crud. Anume din acest motiv în sushi japoneze între orez și stratul de bază se adaugă o cantitate impunătoare de wasabi, căci anume wasabi conține proprietăți antibacteriene proeminente. Cu același scop la masă este servit și ghimbirul.

Asia Estică are ieșire la ocean, datorită acestui fapt, produsele de mare proaspete sunt aduse în cantități mari, în fiecare zi. Astfel, nu există o problemă în regăsirea ingredientelor de calitate. Pe când regăsirea acestora în țările ce sunt amplasate departe de ocean este o problemă destul de complicată și la acest capitol merită să optați pentru produse marinate. Acest fapt nu influențează gustul sau calitatea sushi. Pentru amatorii bucatelor japoneze aceasta reprezintă o metodă eficientă de a proba sushi sau rolele preferate, măcar că acestea diferă de original și au un gust – puțin european.

Ce reprezintă rolele?

Rolele, sau în japoneză makidzusi – au o formă cilindrică, această formă presupune un tip anumit de sushi. Orezul împreună cu alte componente este înfășurat în algele ”nori”. Rolul se formează în modul următor: în centru este amplasată umplutura, spre deosebire de sushi, rolele agreează legumele de gen – castraveți și fructe gen – avocado. Deasupra totul este înfășurat în nori.

Rolele sunt preconizate pentru un salt al imaginației. Ele se prepară reci, calde, cu legume, pește, ba chiar și cu carne. De obicei pe stratul exterior al rolelor este amplasat orezul, la care este adăugat peștele sau udonul. 

Spre deosebire de sushi ce sunt preparate strict manual, rolele pot fi preparate și cu ajutorul unor instrumente speciale. Pe o tavă specială sunt amplasate toate ingredientele. În ultimul rând, se adaugă umplutura viitorului rol. După aia, tava urmează să fie rostogolită și astfel urmează să fie format însăși ruloul. Acesta urmează să fie tăiat cu ajutorul unui cuțit ascuțit.

În pofida faptului că procesul arată drept unul foarte simplu, merită să menționăm că bucătarul ce abia tinde să devină un maestru în prepararea rolelor și sushi, trebuie să învețe ani la rând pentru a crea bucate cu dibăcie. Ba chiar și peste zece ani, se consideră că bucătarul încă nu a preparat rolele sale ideale.

În țara de baștină a rolelor și sushi există o serie întreagă de rețete a acestor bucate. Odată ce aceste bucate nu mai reprezintă o mâncare japoneză tradițională și au căpătat popularitate în rândurile cetățenilor diferitor țări, lista rețetelor a devenit și mai amplă. Bucătarii europeni experimentează și adaugă în rolele japoneze ingrediente cu adevărat speciale. Din acest motiv, popularitatea acestor bucate este într-o creștere continuă.

Astfel, cele mai populare sushi Philadelphia și California, au apărut departe de țara Soarelui Răsare. Creatorul acestora s-a născut departe de hotarele acesteia – la Vest. Japonezii la rândul lor, acceptă astfel de variații a sushi cu mare scepticism. Și preferă totuși să rămână devotați tradițiilor sale. Cu toate acestea, japonezii recunosc că acest gen de sushi, la fel este delicios. ”Destul de ok”- menționează majoritatea dintre aceștia.

Onigiri – una dintre cele mai populare bucate servite în țara Soarelui Răsare. În Asia există chiar și mici magazine ce sunt specializate anume în prepararea și vinderea Onigiri. Onigiri în sine presupun bucate cu formă sferică cu diferite umpluturi.

Onigiri au o istorie destul de bogată. Se presupune că onigiri își iau originea din vremurile când au avut loc bătăliile de amploare. Onigiri într-adevăr pot fi servite în grabă. Ele pot fi luate cu mâinile și tu poți să nu-ți faci griji că acestea se vor desface. Deseori onigiri au fost servite de persoanle ce prelucrau câmpurile, căci acestea puteau fi ușor păstrate și luate cu sine la prânz.

Onigiri se prepară destul de simplu. Precum se subînțelege din denumire, ingredientul principal este orezul. Stratul exterior este format deodată după ce orezul a fost fiert, până ce acesta este cald. În centru se plasează umplutura, ce corespunde preferințelor tale. Apropo, onigiri pot fi și de altă formă, nu neapărat sferică. Ele pot avea forma triunghiului și urmează să fie prăjite și înfășurate în algele nori, omletă, ba chiar și în felii de becon.

În calitate de umplutură, onigiri pot conține produse de mare ca: ton, udon sau somon. La fel se adaugă creveții, algele combu, prunele marinate, castraveții murați, boabele soia și chiar carnele prăjit. Umplutura nu trebuie să fie neapărat ascunsă în centrul bilei de orez. Ea poate fi rostogolită concomitent cu orezul sau poate să fie amplasată în interiorul sau deasupra bilei.

Ingredientele de calitate – o garanție a succesului

Regula de aur în prepararea onigiri – alegerea adecvată a ingredientelor. Din motiv că ingredientul de bază a onigiri este orezul, este extrem de important să-l alegeți conform tuturor rigorilor. El trebuie să fie cleios, să fie nici prea uscat și nici prea umed. Faceți alegerea în favoarea orezului cu bob rotund și neșlefuit. O variantă optimă – orezul destinat preparării bucatelor japoneze, ce poate fi găsit în supermarket-ul din apropiere.

După ce a fost fiert, acesta poate fă mărunțit pentru accentuarea calităților sale cleioase. Nu e cazul să folosiți cu acest scop blender-ul sau aparatul de tocat carne. Această procedură poate fi realizată doar prin intermediul unui cuțit. La fel, la magazin procurăm și algele speciale – nori.

Preparăm onigiri acasă

Tehnologia preparării onigiri este extrem de simplă. Cu toate că japonezii sunt siguri că prepararea corectă a acestor bucate , necesită un nivel avansat a măestriei și mulți ani de muncă asiduă.

Ingredientele de bază:

• Un pahar de orez
• 9 felii nori

Pentru umplutură:

• 9 felii de somon slab sărat, poate fi ales și alt pește roșu

Procesul de preparare:

Spălăm bine orezul, pentru a face acest lucru în modul cel mai calitativ, este nevoie să-l spălați de 7 ori. Orezul spălat se fierbe pe foc mare. După ce apa începe să fiarbă, este cazul să lăsați capacul de o parte. De altfel, datorită presiunii create din interior, aburii ies de sub capac și creează incomodități. Fierbeți orezul timp de 15 minute și nu-l amestecați.

Odată ce orezul va fi preparat, acoperiți-l cu un șervețel curat în două straturi. Lăsați-l pe jumătate de oră, acoperit, să se ”odihnească”. Odată ce orezul se va răci, astfel încât va fi posibil să-l țineți în mână, e cazul să începeți prepararea onigiri.

Pentru ca onigiri să fie toate de o mărime, împărțiți orezul din start în 9 părți egale. Gogoașele formate pot fi rostogolite în mâini sau prin intermediul instrumentelor speciale. În interiorul bilei plasăm umplutura din pește. Pe exterior plasăm feliile speciale nori.

Un aspect important, în timpul formării onigiri, nu e cazul să presați cu putere orezul. Căci boabele de orez presate peste măsură nu sunt în stare să redeie la maxim gustul bucatelor. Gogoașele preparate le plăsăm pe farfurie, e de dorit ca tava să nu fie decorată cu diferite desene. Cu aceste bucate se servesc băuturile ca: sake, vinul din prune sau berea.

Bețișoarele chinezești fac parte din cultura asiatică. Ele sunt folosite nu doar de locuitorii țărilor din Est, ci și de fanii bucatelor asiatice. În pofida popularității sale, nu toată lumea cunoaște cum să țină în mod corespunzător bețișoarele chinezești. Unii oameni cer chelnerilor tacâmuri familiare, ca de exemplu – furculițele sau lingurile obișnuite. Majoritatea totuși sunt de acord că rulourile, sushi și alte feluri de mâncare ce fac parte a bucătăriei asiatice trebuie să fie consumate exclusiv cu bețișoarele chinezești. Și pentru cei cărora le place să descopere ceva nou și interesant, noi am pregătit o instrucțiune ce pas cu pas, explică cum să vă folosiți de bețișoare în timpul mesei.

O excursie între secole

Conform unei legende antice orientale, prototipul acestor tacâmuri a fost creat în secolele XXIII-XXII Î. HR. de împăratul pe nume Yu cel Mare, care a trăit în acea vreme și a călătorit adesea prin orașele țarii sale. El verifica starea coastelor, ce au fost spălate constant de apele râurilor și într-o zi, când lui i-a fost destul de foame, iar bulionul în care era gătită carnea era insuportabil de fierbinte, împăratul, fără să se gândească ceva mai mult, a rupt o crenguță dintr-un copac din apropiere, și l-a mai rupt în două părți și cu ajutorul acestor bețișoarele din lemn, el a reușit să savureze prânzul.

Evident, nu putem cunoaște exact dacă legenda antică este adevărată sau nu, dar un lucru este evident, aceste tacâmuri neobișnuite pentru un european de rând au apărut cu mult timp în urmă. Nici măcar mileniile nu au reușit să schimbe în mod esențial aspectul bețișoarelor chinezești, dovedind astfel perfecțiunea și versatilitatea lor. În Asia, aceste tacâmuri sunt folosite nu doar pentru mâncare, ci și pentru prepararea bucatelor.

Atât de identic și atât de diferit

Bețișoarele chinezești nu sunt confecționate doar din plastic și bambus, ci și din metal, din oase, ba chiar din argint și jad. Acestea din urmă au fost folosite doar de împărați și nobili de rang înalt. Betisoarele pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, erau considerate drept tacâmuri absolut speciale și nu erau disponibile pentru fiecare. Totuși, în prezent, acestea fac parte din cultura națională a mai multor țări. Japonezii își învață copiii să țină bețișoarele începând cu o vârstă destul de fragedă, literalmente de la vârsta de un an. O astfel de instruire este utilă pentru abilitățile motorii fine ale mâinilor și stimulează activitatea creierului.

În China, bețișoarele poartă denumirea de kuaizi, ce se traduce ca bambus. În Japonia, acestea au o denumire simplă și laconică-khasi. Locuitorii Țării Soarelui ce Răsare au adaptat în scurt timp bețișoarele și le-au perfectat datorită acoperirii cu lac și prin decorarea acestora cu desene autentice. La japonezi, khashi sunt folosite la ceremonia de ceai, pentru dulciuri și chiar de Anul Nou. Coreenii numesc bețișoare chokkorak și confecționează bețișoare din oțel inoxidabil și lemn.

Folosim bețișoarele în mod corespunzător

1. Primul pas presupune relaxarea mâinii în care ve-ți ține bețișoarele. Odată ce nu ve-ți relaxa mâinile, încercările ulterioare de a învăța cum să operați cu aceste tacâmuri vor fi inutile.
2. Apoi, trebuie să îndreptați degetele de mijloc, iar degetul mic și degetul inelar trebuie să fie ușor îndoite, însă nu e cazul să le forțați în palmă.

3. Luăm primul bețișor și îl așezăm astfel încât partea superioară, ușor îngroșată, să fie presată cu degetul mare pe palmă. Partea subțire a acestuia trebuie să se afle pe degetul inelar. Acest stick va fi poziționat într-o stare staționară, așa că îl ținem ferm în această poziție.
4. Al doilea bețișor urmează să fie plasat paralel cu cel precedent, ținându-l între degetul mare și degetul arătător. Pentru o precizie mai mare, este necesar ca bețișorul să se afle pe a treia falangă a degetului arătător și să se sprijine pe prima falangă a celui mijlociu.
5. Trebuie să reglați lungimea bețișoarelor atingându-le ușor pe farfurie.
6. Următorul pas este partea practică. Cu cât mănânci mai des cu bețișoarele pentru sushi, cu atât mai repede vei obține experiența și abilitățile necesare.
7. Acesta este modul clasic de a ține corect tacâmurile, însă nu e unicul. Fiecare dintre voi își dezvoltă pe parcurs modelul personal de folosire a betișoarelor.

Regulile de etichetă

Manifestarea bunului gust și a posesiei inedite a betișoarelor în mod evident va spori autoritatea dvs în rândul colegilor sau a partenerilor Japonezi. Astfel:

• Nu e cazul să arătați în diferite drecții ținând în mână bețișoarele, acest gest nu este decent;
• De asemenea, nu merită să glisați cu bețișoare pe masă sau să le îndreptați spre ceva.
• În cazul în care doriți să luați bucate dintr-o farfurie comună, nu folosiți bețișoarele personale în căutarea unei bucăți mai mari și mai frumoase. E cazul să luați porția disponibilă, indiferent de aspectul exterior a acesteia. Conform regulilor etichetei, prima bucată pe care ați atins-o cu bețișoarele, urmează sa fie servită de dvs;
• Este categoric interzis să străpungeți cu bețișoarele bucatele de pe masă, inclusiv sushi, astfel mâncarea este servită doar la înmormântări;
• Odată ce așteptați comanda, lăsați tacâmurile pe masă, nu e cazul să le trageți sau să le ondulați în timp ce așteptați bucatele;
• Nu strângeți bețișoarele în pumn, japonezii vor percepe cu siguranță un astfel de gest ca o manifestare a agresiunii;
• Nu străpungeți perpendicular bucatele cu bețișoarele, la fel această tradiție este respectată doar la înmormântări.
• Orice manipulare bucală cu bețișoarele trebuie să fie exclusă, cu ele doar se consumă alimente, atât;
• Nu se permite amplasarea tacâmurilor peste farfurie;
• În cazul în care nu folosiți la moment bețișoarele, așezați-le paralel cu marginea mesei cu capetele subțiri spre stânga;
• În timpul unei mese, este de dorit să nu țineți farfuria aproape de față, împingând mâncarea în gură cu betișoare;
• La sfârșitul mesei, bețișoarele trebuie să fie așezate de-a lungul suportului și nici într-un caz peste acesta;
• Astfel, nu e cazul să vă faceți griji că în timpul unei călătorii la un sushi bar sau într-o excursie în Asia de Est, dvs veți arăta ridicol la încercarea de a gusta bucatele locale conform rigorilor interne. Baftă!

Tonul: compoziția și valoarea energetică

De ce anume tonul este suprasolicitat de către bucătari? Totul reiese din valoarea energetică a acestui produs. În compoziția cărnii acestui pește regăsim o mulțime de elemente și oglioelemente, dintre care evidențiem următoarele:
-Proteine;
-Acizi saturați;

-Vitamine;
-Micro și macro elemente

Nu este un secret faptul că carnea tonului conține o mulțime de elemente vitale organismului uman. Este cazul să menționăm și despre acidul saturat Omega-3/6 ce are un impact pozitiv asupra sistemului cardiovascular. Evident, efectul acestor elemente nu se diminuează la temperaturi ridicate ce sunt preconizate într-un proces de preparare, astfel efectele pot fi resimțite chiar și la consumarea tonului conservat.

Mai mult, tonul este bogat în proteine și anume din acest motiv, valoarea energetică a acestuia nu prevalează peste 140 kcal. Astfel, acesta poate fi adăugat în meniu chiar și în timpul dietei sau în zilele de detox. Tonul preparat în cuptor, va avea o valoare energetică de 187 de kcal, fapt ce demonstrează încă o dată, că tonul poate fi servit și pe o masă dietică, însă nu este recomandat să consumați tonul împreună cu legume.

Tonul conservat numără 240 de kcal și pierde un pic din efectele sale, însă în compoziția acestuia la fel intră Omega-3 și Omega-6 ceea ce face ca bucatele din ton să fie sățioase și delicioase. Peștele conservat poate fi inclus în meniul sportivilor și celor care tind să scape de câteva kilograme în plus.

Specialiștii ”Sushi WOK” au ținut cont de aceste momente ce au loc în procesul de preparare și au creat un meniu ecchilibrat în care dvs fără probleme ve-ți găsi o gustare optimă ce vă va surprinde papilele gustative și va oferi organismului o doză necesară de microelemente.

Tonul: între folos și detriment

În afara faptului că carnea tonului se poate lăuda cu caracteristici ce aduc folos organismului, aceasta mai conține și câteva dezavantaje, la care noi ne v-om opri în continuare:

Efectele benefice ale tonului:

1. Înainte ca carnea tonului să ajungă pe masa bucătarului, aceasta trece printr-o serie de etape ce sunt orientate spre eliminarea microorganismelor patogene, astfel produsul devine absolut inofensiv pentru organismul uman;
2. Consumul regulat a peștelui, majorează rezistența la stres și diminuează riscul apariției tumorilor;
3. Microelementele ce se conțin în ton, poartă un efect benefic pentru sistemul cardiovascular și în mod semnificativ accelerează activitatea cerebrală;
4. Peștele trebuie să fie prezent în meniul oamenilor în etate, căci efectele sale luptă cu colesterolul și diminuează riscul apariției trombozei;
5. Produsul mai e destinat și persoanelor ce suferă de diabet zaharat și celor ce suferă de hipertensiune din motiv că anume tonul normalizează procesele problematice în organism;
6. Consumul regulat a tonului reduce semnificativ reacțiile alergice și participă la întărirea imunității;
7. Kaliu și potasiu ce se conține în ton poartă efect benefic pentru buna funcționare a rinichilor și normalizează echilibrul de apă în organism;
8. Ah da, carnea tonului mai e și un luptător bun contra depresiilor și are impact major asupra fonului psihologic, în special la reprezentantele sexului frumos.
9. În compoziția tonului, mai regăsim și elementul sub denumirea de selen, ce-și asumă rolul de curățire a ficatului contra toxinelor și a altor patogeni;
10. Și să nu uităm de cantitățile sporite de iod ce se conțin în acest produs și luptă eficient cu toate bolile ce pot apărea la glanda tiroidă și diminuează riscul de apariție a oboselei și slăbiciunii.

Consumul tonului – dezavantaje:

1. Cantitățile sporite de natriu. Spre exemplu – o cutie de ton conservat, presupune în mediu 600 mg de natriu. Consumul excesiv a produsului cu o cantitate sporită de natriu presupune apariția hipertensiunii și în unele cazuri a atacului cerebral.
2. Metale grele. Tonul este un pește răpitor care consumă alți pești mai mici, multe dintre care au o concentrație mare de mercur. După cum arată practica, cantitatea de mercur care poate dăuna sănătății omului, se acumulează în carnea de ton care a atins o dimensiune relativ mare. Prin urmare, experții recomandă consumul tonului de mărimi mai mici.
3. Produse chimice nocive. Datorită poluării puternice a oceanelor, multe substanțe toxice (PCB, dioxine și altele) periculoase pentru sănătatea umană , pătrund și în corpul peștilor. Carnea de ton cultivată într-o fermă nu este mai puțin periculoasă, deoarece există întotdeauna posibilitatea că peștele a fost hrănit cu tot soiul de adaosuri sau antibiotice.
4. Riscul intoxicației alimentare. Chiar și cele mai mici încălcări ale tehnologiei de prelucrare a peștelui pot provoca intoxicații grave. Prin urmare, este totuși cazul să faceți alegerea în favoarea peștelui proaspăt.

Medicii nu recomandă consumul de carne de ton la următoarele categorii de persoane:

• Persoanele care suferă de alergii;
• Femeile gravide;
• Pacienții cu insuficiență renală;
• Copii sub vârsta de 3 ani.

O cină de proporții însă include nu doar bucate, ci și tot soiul de băuturi. Și odată ce dvs ați decis să vă delectați cu bucatele japoneze în restaurant, chelnerul la sigur vă va ajuta în alegerea băuturii ce merită să fie servită anume cu ceea ce ați ales să mâncați astăzi. Însă, cum rămâne cu situația în care dvs ați decis să petreceți cina acasă, realizând comanda sushi cu livrare. Ce băuturi merită să fie alese pentru nu doar a satisface stomacul ci și a obține o plăcere estetică, gustând sushi și rolele conform tuturor regulilor.

Băuturi alcoolice

Vezi și: NADASAN – Comandă băuturi alcoolice

Joaca ce presupune ”ghiceala” băuturii ce se sortează cu felul de mîncare comandat, nu este o idee tocmai reușită. E cu mult mai bine să analizați acest subiect și să alegeți opțiunea potrivită cu toată responsabilitatea și tot raționamentul. În caz contrar, dvs nu doar veți rata sentimentul de împlinire de la bucatele comandate ci și vă veți dezamăgi în ambianța serii.

1. SAKE

Cine nu cunoaște despre sake? Votka tradițională pe bază de orez, pe care o mai numesc des și bere intensă reprezintă o variantă fără precedent pentru sushi. Tăria acestei băuturi este egală cu 15-20%. Acest rezultat poate fi obținut doar printr-un proces de fermentație.

Japonezii sunt de părerea că sake ce este încălzit pâna la temperatura de 40 de grade nu doar accentuează gustul bucatelor ci și reprezintă un aperetiv pe cât se poate de reușit. Totuși, se găsesc și cei care consideră că sake trebuie să fie rece. Ce variantă este mai reușită fiecare dintre voi, poate alege de sinestătător. 

Odată ce aveți intenția să probați sushi împreună cu sake, trebuie să țineți cont că conform tradiției japoneze, sake este pus pe masă într-un ulcior din lut sau porțelan, fără mânere. Sake poate fi servit din piale mici sau din boxe mici din lemn.

2. BEREA

Sake nu va cucerit? Ei bine, atunci puteți să-l înlocuiți cu berea. Odată ce nu aveți oportunitatea să procurați berea japoneză, atunci puteți savura oricare alta. Explicația acestei combinări este simplă – unul dintre ingredientele centrale ale sushi sunt fructele de mare, iar acestea perfect găsesc ”limbă comună” cu berea.

Dintre toată multitudinea, oferiți preferință berei blonde slabe. Spre deosebire de cea brună, aceasta nu conține gust amărui și nu va diminua gustul bucatelor. Mai mult, serivirea berii nu merită un ritual special de plasare pe masă.

3. Vinul de prune

Pentru cei care sunt de părerea că berea este o băutură nu tocmai potrivită pentru masa de sărbătoare și nici nu se numără printre amatorii acesteia, noi venim cu recomandarea de a atrage atenție la vinuri. Japonezii preferă să consume cu sushi o băutură pe bază de prune. La gust aceasta este dulce, însă cu măsură. Este o variantă absolut ideală, destinată firelor romantice care preferă să petreacă seara în lumina candelelor. Să nu vă fie teamă, că puteți ”strica” în oarecare fel gustul de sushi prin intermediul vinului și odată ce aveți intenția să testați clasicul, faceți alegerea în favoarea vinului pe bază de prune standart ”Umesu”.

Băutura urmează să fie servită rece, de aproximativ 7 grade. Paharele urmează să fie de forma celor pentru martini, însă pe un picioruș mai scurt. Încă o deosebire esențială – la capătul sticlei puteți găsi prune adevărate ce pot servi drept desert. Forma sticlei vă va permite să le extrageți cu ușurință.

4. Vin alb

Nu vă sunt pe plac băuturile dulci? În acest caz, alegerea este evidentă – vinul alb sec. Gustul fin al acestei băuturi nu va diminua gustul fructelor de mare ci îl va accentua în modul cel mai bun. Acest duet clasic, la sigur va fi remarcat de către gourmanzi.

Pentru a evidenția la maxim gustul bucatelor ce urmează să fie servite, trebuie să cunoașteți că pentru fiecare dinre role există un camarad ideal. Astfel, pentru bucatele ce conțin pește roșu se combină cu vinul alb sec ”Marsan”. Acest vin posedă note tropice, ce vor intensifica gustul bucatelor centrale.

Pe masa dumneavoastră sunt prezenți crabii și creveții? Faceți alegerea în favoarea ”Chardonnay”. În cazul în care aveți posibilitatea, faceți alegerea în favoarea băuturilor depozitate în butoaiele de stejar. Aroma mierii, a florilor și fructelor la sigur va îmbogăți gustul oricăror bucate din fructe de mare.

Pentru peștele alb, ce este cel mai des servit în rolele afumatee alegeți o sticlă de ”Chenin Blanc”. Acest vin mai e recomandat și pentru midii.

5. Vin roz

Dacă vă așteaptă o masă cu o varietate de sushi și desert, nu vă avântați în magazine în căutarea celor mai bune „Chardonnay”, „Marsan” și „Chenin Blanc”, pentru a dezvălui pe deplin gustul fiecărui fel de mâncare. Posibil, e cazul să probați vinul de trandafir. Această băutură se consideră drept una universală. Acest vin conține aciditatea inerentă a vinului alb și în același timp posedă un gust inedit a fructelor, aidoma vinului roșu.

Vinul francez de trandafir uscat din Valea Rhone „Travel” este perfect destinat pentru bucatele japoneze. Nu ați dat de acest soi? Nu vă faceți griji, orice vin de trandafir va reflecta pe deplin gustul tuturor felurilor de mâncare de pe masă. Faceți alegerea în favoarea soiurilor uscate, deoarece cele semi-dulci sunt potrivite pentru deserturi.

Nu uitați de regulile de servire. Vinul de trandafir trebui să fie consumat doar atunci când este răcit până la 10 grade C. Și noi vă asigurăm că dumneavoastră la sigur ve-ți descoperi întreaga gamă a gusturilor.

În niciun caz nu serviți vinurile roșii la masă. Ele sunt ideale pentru felurile de mâncare din carne, însă în combinație cu pește acestea conferă un gust metalic.

6. Băuturi răcoritoare

Recomandăm: NADASAN – Băuturi răcoritoare

În cazul în care băuturile alcoolice nu intră în planurile dvs la servirea sushi, atunci cea mai reușită băutură va fi ceaiul. Însă nu cel pe care îl consumăm în fiecare zi, ci cel verde sau pe bază de plante, preparat în conformitate cu toate canoanele, cu o culoare intensă și un gust revigorant. Această băutură este cea pe care japonezii o servesc adesea cu sushi. Și ceaiul trebuie să fie consumat nu în timpul meselor, ci după. Căci ceaiurile perfect îndepărtează gustul, ajutându-vă să vă bucurați pe deplin de următorul fel de mâncare.

Pentru sushi, orice ceai verde sau pe bază de plante este potrivit. Puteți face alegerea chiar și în favoarea celui negru clasic, însă merită să-l gustați fără zahăr. Evident, gustul dulce și cel sărat nu se combină bine.

Ceaiul verde este clasic pentru sushi. O băutură cu un conținut sporit de antioxidanți și enzime îmbunătățește digestia. În același timp, aroma subtilă a ceaiului dezvăluie pe deplin gustul fiecărui fel de mâncare în mod separat. Se potrivește perfect cu sushi și rulouri.

Se prepară ceaiul verde într-un ceainic din ceramică sau porțelan. Nu turnați apă fiartă abundentă, așa cum o fac majoritatea, ci apă fierbinte. Infuzați băutura timp de cel mult cinci minute. Aceste reguli simple vă vor permite să pregătiți un ceai verde adevărat.

La general, orice ceai verde va fi o opțiune demnă pentru sushi, însă soiul „Seng Soi” este considerat cel mai „demn” pentru acest rol. Este fabricat din frunze de ceai și orez. În procesul de prăjire a celui din urmă, acesta izbucnește și are o nuanță maro deschisă. În formă uscată, mirosul acesta seamănă cu cel al peștelui. Acest miros este caracteristic și pentru ceaiurile japoneze autentice.

Infuzați ceaiul timp de 3-5 minute, după care ceaiul va obține o culoare ușor tulbure, galben-verde. În același timp, băutura va avea aroma orezului prăjit. Spre deosebire de alte ceaiuri verzi, acesta nu va oferi un efect de tonifiere atât de pronunțat, deci este absolut perfect pentru cină.

Alegerea băuturii pentru sushi este un proces complex și ține doar de preferințele voastre, obiectivul central a băuturilor constă în dezvăluirea maximă a gustului mâncărurilor preferate.

Pentru ca ruladale să posede toate calitățile gustative necesare și să mai fie și apetisante din punct de vedere vizual, trebuie să țineți cont de o mulțime de caracteristici.

Bucătarii japonezi parcurg o cale profesională lungă, până ce obțin abilitățile necesare. Ei învață o perioadă îndelungată să prepare rolurile din orez cu alge marine. Produsele ce intră în compoziția rolurilor sunt destul de “capricioase”. Și necesită să fie preparate în mod deosebit. În caz contrar, rolurile vor avea un aspect dubios și ingredientele se vor împrăștia.

Ce produse sunt necesare pentru prepararea rolurilor?

Pentru crearea unor sushi maki calitative, este necesar să alegeți și să procurați următoarele ingrediente:

Oțet din orez

Calitățile gustative ale acestui oțet sunt de nedescris. Oțetul reprezintă o marinadă clasică ce posedă un gust iute combinat cu cel acru. Proprietățile sale se deosebesc constant de ceea ce dvs. ați gustat vreodată.

Oțetul japonez deține un gust iute ce nu încalcă limitele și la aceast fapt adăugăm note dulci ce se evidențiază pe fundal. Însă, odată ce sunteți amator, există riscul să alegeți un oțet necalitativ, atunci rolurile pot căpăta un gust neplăcut.

Wasabi

Cel mai solicitat vasabi este cel seio, mai mult, acesta poate fi achiziționat de la orice supermarket.

Cel mai bun gust a acestui ingredient este oferit de varianta sa în formă de praf. Praful dat se dizolvă în apă, până ce este obținută consistența aidoma unei paste.

Vasabi preparat și umed deține în componența sa aditivi și stabilizatori speciali ce prelungesc perioada de valabilitate a acestuia.

Nori

Algele marine sunt vândute sub forma unor felii înguste și uscate. Ele pot fi sortate în întregime sau feliate. Pentru a înfășura rolurile, dvs ve-ți avea nevoie de o felie cu dimensiunile de 18-20 centimetri.

La alegerea algelor marine de calitate este cazul să atrageți atenția la compoziția și perioada de valabilitate. Cele mai aromate sunt feliile de culoare verde închis. Pentru rulade alegeți acele tipuri de alge în compoziția cărora găsiți o cantitate redusă de ulei.

Ghimbir

Ghimbirul marinat elimină gustul peștelui și oferă rolurilor un gust absolut special. Produsului îi este specific un efect de împrospătare. Petalele de culoare roz posedă un gust mai iute, pe când cele albe au un gust mai fin.

Sosul din soia

La alegerea sosului din soya se recomandă să aflați informația detaliată de pe etichetă. Cea mai benefică este marinada produsă din fermentație naturală, ce nu conține arome și coloranți artificiali.

Sosul păstrat în sticlă este considerat drept unul de cea mai înaltă calitate. Produsul își păstrează caracteristicile utile pentru o perioadă îndelungată.

Umplutură

Pentru a prepara rolurile, puteți folosi tot felul de produse, inclusiv omelete din ou, legume, ciuperci, fructe de mare, carne și pește. Pentru a înfășura sushi maki, procurați masago-caviar de pește zburător și semințe de susan.

Pentru prepararea sosurilor se folosește maioneza dulce, usturoiul, rădăcina de ghimbir, sosul de soia și vinul. Unele rețete conțin bastonașe de crab, avocado și cașcaval.

Cum înfășurăm rolele

În primul rând, un bucătar începător trebuie să pregătească o listă întreagă de produse, inclusiv:

• Orezul cu bob rotund;
• Sosul de soia;
• Nori din alge marine;
• Fileu de pește, pelerină;
• Oțet de orez;
• Ghimbir murat;
• Sare, zahăr;

Procesul de preparare a acestor bucate japoneze este desfășurat în conformitate cu următorul algoritm:

• Spălați bine orezul fierbeți-l. Scurgeți apa din cratiță și stoarceți apa rămasă din orez cu mâinile. Umpleți recipientul cu apă curată și schimbați-l ori de câte ori acest lucru este necesar până ce apa la spălare va deveni absolut transparentă.
• Pregătim umplutura și sosul. Adăugați sare și zahăr în oțet. Încălziți amestecul. Tăiați peștele sau fileul din carne în fâșii lungi și înguste. Într-un recipient larg, plasați orezul fierbinte. Acolo, orezul ajunge la condiția necesară și devine mai vâscos.
• Turnăm în orez sosul printr-un flux subțire și amestecăm totul prin oscilații orizontale. Acest lucru vă permite să saturați fiecare boabă cu marinadă. Amestecul este lăsat să se răcească.
• Formăm rulourile cu ajutorul unui covoraș din bambus. Pliați foaia nori în jumătate și tăiați-o. Pe covoraș, așezați jumătate din nori. Partea strălucitoare o amplasăm pe tavă,pe când partea aspră este orientată în sus.
• Luați 4 linguri de orez și distribuiți-le peste nori. De la marginea superioară, lăsăm spațiu liber cu lățime de 1 cm, iar în partea de jos-0,5 cm. Înălțimea stratului de orez trebuie să fie de aproximativ 7 mm. După, plasăm umplutura deasupra.
• Marginea inferioară a nori este combinată cu marginea covorașului. Răsuciți și tăiați rulourile de la centru la margini. Pentru ca cuțitul să taie și mai bine algele, lama urmează să fie înmuiată în apă cu oțet.
• Serviți rolurile cu sos de soia și ghimbir.

Ghimbirul copt urmează să fie feliat și murat prin adăugarea zahărului și a oțetului. Inițial, produsul nu are o culoare bine-determinată. Doar după o perioadă de timp, feliile de ghimbir își schimbă culoarea într-o nuanță ded roz pal. Mai mult, în murătură nu sunt adăugați coloranți și odorizanți artificiali.

Ghimbirul ce a trecut printr-un proces corect de marinare, practic nu-și schimbă proprietățile pe parcursul perioadei întregi de păstrare.

De ce consumăm ghimbirul murat?

• În lista efectelor benefice ale ghimbirului accentuăm un avantaj esențial și anume -eliminarea gustului ingredientelor consumate din sushi; Clienții rețelei de magazine Sushi Wok nu trebuie să consume întreaga porție a ghimbirului. Odată ce dvs nu sunteți un amator „înrăit” a ghimbirului, este ok să gustați doar câteva felii. Această cantitate va fi îndeajuns pentru a elimina gustul rolelor anterioare. Astfel, fiecare bucățică nouă pe care o veți gusta va fi la fel de apetisantă ca și prima.
• Încă o funcție destul de bună a feliilor din ghimbir, acestea ajută la înmuierea sushi în sosul de soya. Ghimbirul va face ruloul mai moale și îi va oferi un gust inedit. Ghimbirul accentuează ingredientele acestor bucate și se sortează de minune cu fiecare component în parte și evidențiază anume gustul rolurilor sau a sushi.
• Intensificarea poftei de mâncare. Utilizarea în bucate chiar și a unei cantități mici de ghimbir, sporește eliminarea de către stomac a sucului gastric. Persoana simte majorarea poftei de mâncare, fapt ce condiționează alimentarea cu plăcere și ajută la menținerea unei mase corporale stabile fără apariția ulterioară a patoilogiilor distrofice.
• Rădăcina de ghimbir diminuează numărul microbilor în cavitatea bucală. Japonezii cunoșteau din antichitate despre efectele antibacteriene și antiinflamatoare ale ghimbirului.

Cum poate fi consumat ghimbirul cu sushi

Majoritatea oamenilor sunt de parerea că ghimbirul trebuie să fie consumat concomitent cu rulourile. Mai mulți preferă să plaseze felii mici ale ghimbirului direct pe sushi. Cu toate acestea, această metodă de utilizare nu este optimă.

Gurmanzii experimentați care cunosc multe despre bucatele japoneze recomandă consumul de ghimbir între porțiile de rulouri. Acest lucru nivelează gustul sushi anterior și ajută la îmbunătățirea calităților gustative a bucatelor ce urmează să fie servite.

În Japonia, rădăcina ghimbirului picantă și murată este luată cu betisoare și înmuiată în sos de soia. O felie mai mică se consumă înainte de a trece la bucatele principale. Acest lucru vă ajută să savurați la maxim fiecare bucată. 

Rădăcina de ghimbir poate fi ținută pentru o vreme peste rulourile sushi maki. Sosul rămas se va scurge pe rulouri și va oferi acestora un gust cu adevărat deosebit.

Compoziția ghimbirului

Ghimbirul de înaltă calitate, preparat conform unei rețete tradiționale japoneze, păstrează în compoziția sa o mulțime de efecte benefice. Acestea sunt:

• Vitaminele A, C, B1 și B2;
• Oligoelemente-fier, calciu, sodiu, zinc, magneziu, seleniu, aluminiu, fosfor, potasiu;
• Gingerol, ce accelerează metabolismul;
• Uleiuri esențiale;
• Capsaicina alcaloidă cu efect antiinflamator și analgezic;
• Aminoacizi rare;
• Acizi grași, inclusiv oleic, linoleic și caprilic;
• Fibre dietetice;
• Curcumina, ce are proprietățile unui antibiotic și a unui imunomodulator.
• Are efect analgezic și tonic.

Proprietățile sale utile

• Având o serie întreagă de proprietăți ghimbirul oferă și efecte benefice precum:
• Prevenirea răcelilor;
• Accelerarea circulației sângelui, efect de încălzire;
• Expectorant, efect analgezic și antiinflamator;
• Îmbunătățește metabolismul, accelerează procesul de „ardere” a caloriilor;
• Elimină simptomele de toxicoză și greață;
• Stimulează celulele creierului;
• Diminuează simptomele neplăcute ale răcelii;

Contraindicații

Feliile de ghimbir nu sunt recomandate persoanelor ce suferă de:

• Gastrită severă și boli ulceroase peptice ale tractului gastro-intestinal;
• Colelitiază;
• Ce posedă de tendința apariției hemoragiilor;
• Temperatura corpului este prevalează cota de 38,5;
• Al doilea și al treilea trimestru al sarcinii;
• Hipersensibilitatea pielii;
• Tensiune arterială scăzută;
• Tulburări severe ale sistemului cardiovascular.